3. Papa dixit. Interviul recent cu Benedict al XVI-lea

Dosarele Vatican Nr. 3 – Leonardo De Chirico

Dacă aţi avea oportunitatea de a-l întîlni personal pe Papă, ce l-aţi întreba? Într-un material video pe Youtube, John Piper ne spune că, dacă ar fi să aibă o conversaţie de două minute cu Papa, l-ar întreba: Care este viziunea dumneavoastră asupra îndreptăţirii? Această întrebare ar spune foarte multe pentru el şi, probabil, pentru mulţi evanghelici. Nu la fel este în cazul lui Peter Seewald, jurnalistul german care tocmai şi-a lansat noul său interviu cu Benedict al XVI-lea. Seewald a vorbit şase ore cu Papa, însă subiectul îndreptăţirii nu a apărut deloc. Acest lucru sugerează faptul că agendele oamenilor în întîlnirea cu cea mai mare autoritate catolică pot fi foarte diferite. Totuşi, interviul este o interesantă conversaţie ce merită atenţia noastră.

Cartea se intitulează Light of the World: The Pope, the Church and the Signs of the Times (Lumina lumii: Papa, Biserica şi semnele vremurilor), fiind publicată în engleză de Ignatius Press. Seewald nu este la primul interviu cu Papa, făcînd acest lucru de două ori cînd acesta era Prefectul Congregaţiei Vaticanului în Doctrine of the Faith: Salt of the Earth (Doctrina credinţei: Sarea pămîntului), 1996, ediţia engleză în 1997 şi God and the World (Dumnezeu şi lumea), 2000, ediţia engleză în 2002. Mulţi comentatori au subliniat părţile din interviu în care Benedict al XVI-lea a abordat aspecte controversate despre sexualitatea umană şi scandalurile sexuale recente din sînul Bisericii Catolice. În ciuda zvonurilor şi a titlurilor curioase, nu există nimic nou în abordarea acestor chestiuni şi a multor altele de către Vatican. În perspectiva Vaticanului, un interviu este un instrument pentru consolidarea a ceva ce face parte deja din ethos-ul Bisericii, probabil folosind conversaţia şi un ton cald, personal. Prin urmare, Light of the World nu deschide noi teritorii în chestiuni doctrinare sau morale. Benedict al XVI-lea confirmă postura sa încrezătoare, sapienţială şi hotărîtă în apărarea stabilităţii dinamice a magisterium-ului Romei, precum şi analiza sa îngrijorată cu privire la tendinţele culturale occidentale, îndepărtate de înţelegerile din trecut între biserică şi societate. Dezordinea actuală din lume, deşi alarmantă şi neplăcută, este văzută în cadrul contextului încurajator al misiunii de durată a Bisericii, care în cele din urmă va birui.

Papa abordează multe chestiuni importante, dar probabil trei sunt mai demne de menţionat pentru evanghelici.

Prima are de-a face cu viaţa personală de rugăciune a lui Benedict al XVI-lea. În clarificarea disciplinelor sale spirituale zilnice, Papa afirmă că se roagă lui Dumnezeu şi invocă, de asemenea, un grup ales de sfinţi. Lista sa specială oglindeşte programul său teologic: Augustin, Bonaventura şi Toma d’Aquino. Lor le cere ajutor, precum şi Maicii Domnului. Într-o altă secţiune, Seewald repetă răspînditele comentarii, auzite chiar şi în cercurile evanghelice, potrivit cărora Ratzinger este mai mult cristocentric decît marian. Totuşi, Benedict al XVI-lea îi spune intervievatorului că este foarte apropiat de Stăpîna noastră din Fatima (crezînd presupusele ei revelaţii) şi adînc implicat în venerarea Mariei. Aceasta este calea sa de a trăi communio sanctorum. Aşadar, a-L avea pe Cristos în centru înseamnă a avea un centru inclusiv, mai larg, care îi cuprinde pe Maria şi sfinţii. Înţelegem cu adevărat ce înseamnă centralitatea lui Isus Cristos pentru doctrina şi spiritualitatea romano-catolică, chiar şi în formele aparent mai cristocentrice?

Al doilea comentariu are de-a face cu percepţia Papei asupra evanghelicalismului ca jucător pe teritoriul creştinismului. Bineînţeles, cartea nu este un tratat academic asupra teologiei ecumenice şi nu trebuie să citim prea atent printre rînduri. Totuşi, o imagine distinctă se formează în realitate. În această privinţă, Benedict al XVI-lea distinge în protestantism „confesiunile clasice” şi „noul protestantism”. Ultimul creşte şi reprezintă un „semn al vremurilor”. Această expresie este un cuvînt cheie pentru romano-catolicismul de azi. Ioan al XIII-lea l-a folosit pentru a inaugura Conciliul Vatican II şi de atunci a fost folosit pentru a se referi la tipuri-kairos, providenţiale, de evenimente. Evanghelicii modifică peisajul spiritual din Lumea a treia. Papa continuă spunînd că această mişcare nu este biserica, nici nu poate fi deoarece îi lipsesc cîteva trăsături definitorii ale Bisericii (i.e. sacramentele transmise ale organizării, ierarhiei episcopale sub papalitate, euharistia corect administrată). Conform lui Ratzinger, înţelegerea evanghelică a bisericii este un „concept nou” prin care biserica nu mai este o instituţie, ci o comunitate chemată prin Cuvînt. Papa pare să creadă că în evanghelicalism există viaţă, dar este deficientă şi insuficientă din moment ce se află în afara părtăşiei depline cu Roma. Mai încolo, relatînd vizita sa în Brazilia, revine la subiectul evanghelicalismului şi face cîteva comentarii foarte elocvente. El asociază cuvîntul „evanghelic” cu „secte”, întorcîndu-se astfel la limbajul derogatoriu şi, de asemenea, eşuînd în a face o importantă distincţie între evanghelicalismul normativ şi grupurile extremiste care sînt nepotrivite şi pentru evanghelici. Celălalt comentariu se referă la „instabilitatea” internă a mişcării evanghelice şi la faptul că nu produce un „sens statornic al apartenenţei”. Papa îi priveşte pe evanghelici cu o combinaţie de curiozitate spirituală şi perplexitate catolică. În comparaţie cu stabilitatea instituţiei romano-catolice, evanghelicalismul pare a fi un vas slab plutind fără ţintă. În comparaţie cu sensul adînc al apartenenţei pe care catolicismul este capabil să îl hrănească în majoritatea aderenţilor săi, evanghelicalismul pare să producă izbucniri individuale de viaţă spirituală, cu toate acestea detaşate de conştienţa istorică, culturală şi comunitară. Imaginea pe care o prezintă evanghelicalismul cu privire la sine în faţa lumii ar trebui să ne facă pe toţi să cumpănim. Benedict al XVI-lea pare să creadă că evanghelicalismul poate fi o spiritualitate inspiratoare pentru timpul nostru (un „semn al vremurilor”), totuşi îi lipseşte în sine structura eclesială şi semnele identificatoare pentru a fi Biserică şi pentru a supravieţui pe termen lung.

O observaţie finală priveşte scenariile globale. Seewald doreşte să ştie ce crede Papa cu privire la slujirea sa petrină care îi deranjează pe credincioşii non-catolici. Ei bine, acordul cu bisericile ortodoxe privitor la slujirea papală nu este departe, afirmă Ratzinger. Totuşi, mai există o faţă a problemei. Tot mai mult, spune el, liderii religioşi realizează că în lumea globală este nevoie de o voce globală care să abordeze importanţa „valorilor religioase” şi pretenţiile distrugătoare ale secularismului. A fi „vocea unică asupra temelor mari” este ceea ce prevede Papa pentru slujirea sa: pentru catolici şi non-catolici deopotrivă, precum şi pentru musulmani, hinduşi, etc. Papa îşi oferă lucrarea pentru a sluji ca purtător de cuvînt pentru toate popoarele religios orientate ale lumii. Aceasta este dezvoltarea vastă a papalităţii care îmbrăţişează atît ecumenismul, cît şi dialogul inter-religios. Bineînţeles, acesta nu este întreg orizontul înţelegerii romano-catolice a oficiului papal, dar va pregăti calea pentru a-l dobîndi.

În esenţă, Light of the World nu conţine nimic nou, dar subliniază pretenţiile statornice ale prezentului Papă, împreună cu anumite nuanţe intrigante. Plin de veneraţie pentru marea tradiţie a Bisericii, Benedict al XVI-lea este deplin convins că Biserica romano-catolică va reuşi să-şi îndeplinească misiunea, i.e. a fi un semn şi un instrument pentru unitatea omenirii.

Leonardo De Chirico

Leonardo De Chirico este unul dintre cei mai importanţi şi activi teologi evanghelici din Italia, director adjunct al Istituto di Formazione Evangelica e Documentazione din Padova şi director al Centrului de studii de etică şi bioetică al aceluiaşi institut. Este doctor în teologie al King’s College din Londra, cu o teză publicată sub titlul „Evangelical Theological Perspectives on post-Vatican II Roman Catholicism”, Frankfurt-Oxford, Peter Lang 2003. În acelaşi timp, este vice-preşedintele Alianţei Evanghelice Italiene şi membru în Comisia socio-politică a Alianţei Evanghelice Europene.

Traducere: Otniel-Laurean Vereş
Text tradus și publicat cu permisiunea autorului.

Share Button
This service has regrettably been disabled. This message is purely being displayed as to not cause any damage to any website connected to this feature.