Interviu despre Papa Francisc I cu teologul italian Leonardo De Chirico

Au trecut trei luni de la alegerea lui Jorge Mario Bergoglio ca Papa Francisc (12.03.2013). După vîlva creată de demisia lui Benedict al XVI-lea și surpriza primului Papă latino-american, a venit poate timpul primelor evaluări. Am stat de vorbă cu Leonardo De Chirico, teolog evanghelic și participant la dialogul dintre Alianța Evanghelică Mondială și Consiliul pontifical pentru unitatea creștinilor.

Odată cu alegerea Papei Francisc, s-a creat impresia că avem de-a face cu o „noutate”. Este așa?

Ca să spunem adevărul, Bergoglio a fost candidatul care, la conclavul din 2005 ce l-a ales pe Ratzinger, a cules voturile grupului favorabil cardinalului Martini. Iezuit asemenea lui Martini, a fost perceput ca un candidat al „progresiștilor” și, prin urmare, al celor care nu-l doreau pe Ratzinger. Faptul că a avut întotdeauna un profil prea puțin bătător la ochi cu siguranță nu îl face un „parvenit”. Arhiepiscop de Buenos Aires din 1998, cardinal din 2001, Bergoglio este orice altceva, dar nu o noutate. Face parte din establishment-ul catolic din vremea lui Ioan Paul al II-lea.

Și totuși a dat impresia imprimării unei certe discontinuități față de trecutul recent …

Da, sigur, alegerea numelui (Francisc) vrea să evoce o preferință pentru sărăcie, chiar dacă trebuie să ne amintim că Francisc d’Assisi a dorit sărăcia pentru sine, dar a legitimat opulența bisericii lui Inocențiu al III-lea. Cu alte cuvinte, s-a gîndit la sărăcie ca la o alegere pe care puțini ar face-o, nu ca practică a bisericii instituționale. Papa Francisc a vorbit despre sărăcie și a dat cîteva semnale cu privire la un stil de papat mai sobru și mai cumpătat. Și totuși, una este să-ți atragi simpatia opiniei publice cu câteva gesturi demonstrative ale sărăciei, alta să demontezi puterea patrimonială, economică și financiară a bisericii. Pînă acum, totul este ca mai înainte.

De ce a fost ales Bergoglio?

Aș spune din două motive. În primul rînd, pentru a marca o cezură față de Benedict al XVI-lea. În anturajul oficial, nimeni nu va spune vreodată că papatul lui Ratzinger a fost un faliment, dar alegerea lui Bergoglio este o admitere evidentă a acestui fapt. Ratzinger trebuia să readucă vechea lume în ordine, dar a contribuit la îndepărtarea sa de biserică. Trebuia să înalțe ortodoxia doctrinară, dar motivele pentru care va rămîne în amintire vor fi scandalurile Vatileaks, abuzurile sexuale, conflictele în interiorul curiei romane etc. Cu alegerea lui Bergoglio, accentul trece de la doctrină la pastorală, de la papa-profesor la papa-comunicator, de la confruntarea cu post-iluminismul occidental la dialogul cu masele mai simple intelectual din sudul lumii. De la cuvintele ratzingeriene de ordine „credință și rațiune” la cele bergogliene „milă și simplitate”. Catolicismul fluctuează constant între aceste polarități, iar alegerea lui Bergoglio este un indiciu clar al căutării unui nou echilibru intern.

Al doilea motiv?

E un considerent geo-politic. Axa creștinismului s-a stabilit în emisfera sudică. Speranța cu Ratzinger era de a recupera Occidentul, dar această misiune a falimentat. Între timp, Biserica catolică riscă să piardă, dincolo de Europa secularizată, chiar America Latină, odată cu avansul bisericilor evanghelice. Pînă acum, politica catolică a fost aceea de a eticheta evanghelicii drept „secte”, dar aceasta nu a oprit eroziunea în favoarea evanghelicilor. Acum, Biserica catolică pune în fruntea continentului pe nimeni altul decît Papa. Evident, în America Latină se joacă o partidă importantă pentru următoarele decenii. Faptul că Bergoglio este argentinian de origine italiană semnalează dorința bisericii de a se ocupa de acest continent, fără a scăpa din vedere Europa.

Evanghelicii din lume au salutat, în general, cu căldură alegerea lui Francisc …

În America Latină am asistat la predominarea unui sentiment național-sportiv, cu nuanțe de galerie de stadion. Reacția emotivă a stîrnit o identificare ca și cum Bergoglio ar fi fost un „star” care interpretează răscumpărarea unui continent. Aceste reacții au arătat un caracter evanghelic din anumite puncte de vedere superficial și naiv. A produs un anumit impact vederea unui Papă ales mai ales pentru a-i combate, care să fie salutat de evanghelici ca un „campion” național.

Între timp, ce semnale dă Papa referitor la temele dragi evanghelicilor?

Primul discurs al Papei a fost plin de referințe la Maria. Primul act al Papei a fost să încredințeze lumea în mîinile Mariei. Asistăm la un fel de re-marianizare a papatului. Alte indicii au marcat puternica trăsătură universalistă a catolicismului, cum este recenta referire la salvarea tuturor, inclusiv a ateilor. În intervențiile sale, este constantă sublinierea punctelor cardinale ale doctrinei catolice. Totul este asezonat cu un limbaj care pare a fi vecin cu cel evanghelic. Însă e nevoie să știm să trecem dincolo de fragmente și sugestii, pentru a vedea „catolicitatea” foarte învăluitoare și foarte tradițională a Papei Francisc.

Leonardo De Chirico este unul dintre cei mai importanţi şi activi teologi evanghelici din Italia, director adjunct al Istituto di Formazione Evangelica e Documentazione din Padova şi director al Centrului de studii de etică şi bioetică al aceluiaşi institut. Este doctor în teologie al King’s College din Londra, cu o teză publicată sub titlul „Evangelical Theological Perspectives on post-Vatican II Roman Catholicism”, Frankfurt-Oxford, Peter Lang 2003. În acelaşi timp, este vice-preşedintele Alianţei Evanghelice Italiene şi membru în Comisia socio-politică a Alianţei Evanghelice Europene.

Traducere: Otniel-Laurean Vereş
Text tradus și publicat cu permisiunea autorului.

 

    Share Button

    Tre mesi con Papa Francesco. Primo bilancio

    Un’intervista a Leonardo De Chirico (12/6/2013)

    Sono passati tre mesi dall’elezione di Jorge Mario Bergoglio a Papa Francesco (12/3/2013). Dopo il clamore delle dimissioni di Benedetto XVI e la sorpresa per il primo papa latinoamericano, è forse giunto il tempo delle prime valutazioni. Ne abbiamo parlato con Leonardo De Chirico, teologo evangelico italiano e partecipante al dialogo tra l’Alleanza Evangelica Mondiale ed il Pontificio Consiglio per l’Unità dei Cristiani.

     Con l’elezione di Papa Francesco è stata data l’impressione che si sia trattato di una “novità”. E’ così?

     A dire il vero, Bergoglio è stato il candidato che, nel conclave del 2005 che elesse Ratzinger, ha raccolto i voti del gruppo favorevole al card. Martini. Gesuita come Martini, fu percepito come il candidato dei “progressisti” e comunque di quelli che non volevano Ratzinger. Il fatto che abbia sempre avuto un profilo poco appariscente non lo rende certo un “parvenu”. Arcivescovo di Buenos Aires dal 1998, cardinale dal 2001, Bergoglio è tutt’altro che una novità. E’ parte dell’establishment cattolico dai tempi di Giovanni Paolo II.

     Eppure ha dato l’impressione di imprimere una certa discontinuità rispetto al recente passato …

     Sì, certo, la scelta del nome (Francesco) vuole evocare una preferenza per la povertà, anche se bisogna ricordare che Francesco d’Assisi volle la povertà per sé ma legittimò l’opulenza della chiesa di Innocenzo III. In altre parole, pensò alla povertà come ad una scelta di pochi, non come alla prassi della chiesa istituzionale. Papa Francesco ha parlato di povertà e ha dato qualche segnale di uno stile di papato più sobrio e frugale. Tuttavia, un conto è cercare di accattivarsi l’opinione pubblica con qualche gesto pauperistico, altro è smantellare la potenza patrimoniale, economica e finanziaria della chiesa. Sinora è tutto come prima.

     Perché è stato scelto Bergoglio?

     Direi due motivi. Primo per marcare una cesura rispetto a Benedetto XVI. Negli ambienti ufficiali, nessuno mai dirà che il papato Ratzinger sia stato un fallimento, ma la scelta di Bergoglio è un’ammissione evidente. Ratzinger doveva riportare il vecchio mondo all’ordine, ma ha contribuito al suo ulteriore allontanamento dalla chiesa. Doveva esaltare l’ortodossia dottrinale, ma le ragioni per cui sarà ricordato saranno gli scandali dei Vatileaks, degli abusi sessuali, degli conflitti dentro la curia romana, ecc. Con la scelta di Bergoglio, l’enfasi passa dalla dottrina alla pastorale, dal papa professore al papa comunicatore, dal confronto con il post-illuminismo occidentale al dialogo con le masse più semplici intellettualmente del sud del mondo. Dalle parole d’ordine ratzingeriane “fede e ragione” a quelle bergogliane “misericordia e semplicità”. Il cattolicesimo fluttua costantemente tra queste polarità e l’elezione di Bergoglio è un chiaro indicatore della ricerca di un nuovo equilibrio interno.

     La seconda ragione?

    E’ una considerazione geo-politica. L’asse del cristianesimo si è spostato nell’emisfero sud. La speranza con Ratzinger era di recuperare l’Occidente, ma questa “mission” è fallita. Nel frattempo, la chiesa cattolica sta correndo il rischio di perdere, oltre l’Europa secolarizzata, anche l’America Latina con l’avanzata delle chiese evangeliche. Sino ad ora, la politica cattolica è stata quella di bollare gli evangelici come “sette”, ma ciò non ha fermato l’erosione a favore degli evangelici. Ora la chiesa cattolica mette a presidio del continente niente meno che il papa. In America Latina si gioca evidentemente una partita importante per i prossimi decenni.  Il fatto che Bergoglio sia argentino di famiglia italiana segna la volontà di occuparsi di quel continente senza perdere di vista l’Europa.

     Gli evangelici nel mondo hanno generalmente salutato calorosamente l’elezione di Francesco …

     In America Latina abbiamo assistito al prevalere di un sentimento nazional-sportivo, con toni da curva da stadio. La reazione emotiva ha innescato un’identificazione come se Bergoglio fosse la “star” che interpreta il riscatto di un continente. Queste reazioni hanno mostrato un carattere evangelico per certi versi superficiale e ingenuo. Ha fatto un certo effetto vedere un papa che è stato eletto soprattutto per contrastarli venire salutato dagli evangelici come un “campione” nazionale.

     Nel frattempo, quali segnali sta dando il Papa rispetto ai temi cari agli evangelici?

     Il primo discorso da Papa è stato infarcito di riferimenti alla Madonna. Il primo atto da Papa è stato affidare il mondo a Maria. Stiamo assistendo ad una sorta di ri-marianizzazione del papato. Altri suoi accenni hanno marcato il forte tratto universalistico del cattolicesimo, come il recente riferimento alla salvezza di tutti, atei compresi. Nei suoi interventi, è costante la sottolineatura dei punti cardine della dottrina cattolica. Il tutto è anche condito con un linguaggio che sembra essere vicino a quello evangelico. Ma occorre saper andare oltre i frammenti e le suggestioni per vedere la “cattolicità” molto avvolgente e molto tradizionale del messaggio di Francesco.

      Share Button