5. A mystical view of Purgatory? On a recent catechesis by Benedict XVI

January 28th, 2011

One of the prerogatives of the teaching office of the Pope is to hold the cathedra Petri (Peter’s chair). St. Peter’s basilica hosts the relics of a chair that tradition traces back to the apostle Peter (though, like most relics, they were produced in the Middle Age). The cathedra Petri is part of the altar, so as to indicate the unique combination of the teaching and sacramental role of the Pope. The First Vatican Council (1870) introduced the dogma of the infallibility of the Pope when he speaks ex-cathedra (from the chair). This is not a physical reference to the chair, though the Pope often speaks literally from the chair when presiding over rites and functions in St. Peter’s. Ex-cathedra refers to particular conditions which confer the mark of infallibility to his teaching. Besides this unique expression of papal authority, the chair also refers to his ordinary teaching office which takes place in different forms, such as encyclicals, exhortations, speeches, books, media (both written and audio), and occasions like papal visits and the presence of regular audiences.

As part of his ordinary, weekly teaching office, the Pope delivers a catechetical speech on Wednesdays in the context of a general audience which is attended by a couple thousand pilgrims, visitors, etc. The presentation is in Italian, though written summaries of the speech in other languages are distributed to the public. All texts are readily available on the Vatican website (www.vatican.va). Generally the Pope follows series on the liturgical calendar, doctrinal topics, the lives of saints, Church traditions, etc. On January 12th, the topic of the catechesis was particularly interesting in that it touched on purgatory.

Belief in purgatory is part of the RC doctrine concerning the afterlife. It was elaborated in the Middle Ages and then stated doctrinally by the Councils of Florence (1438) and Trent (1563). It is also taught in the 1992 Catechism (nn. 1030-1032). This is to say that it is well entrenched in the tradition of the RC Church and her present-day doctrinal horizon. Purgatory basically refers to the ‚Äúfinal purification‚Äù of the saved ones in order to achieve the holiness necessary to enter heaven. The premise of purgatory is that salvation is not by grace and faith alone, but is by grace and what is achieved by means of merit and works. Purgatory is the last “work” required to get to heaven, i.e. a time of purification that lasts in proportion to what still needs to be purified. While it contains reminiscences of the language of 1 Corinthians 3:15 and 1 Peter 1:7, the driving force of its development has been the practice of prayer for the dead, as the RC Catechism honestly acknowledges. In fact, RC doctrine believes that prayers, indulgences and works of penance can be offered on behalf of the dead so that their purification through purgatory is accelerated.

In one of the first catechesis of the new year, Benedict XVI returns to the doctrine of purgatory in the context of a devotional talk on Saint Catherine of Genoa. She was a XV century mystic who is best known for her vision of purgatory. According to the Pope, Catherine does not add new revelation on purgatory, yet her visions underline the fact that it is an “interior fire” that prepares the soul for full communion with God. Rather than a physical place of fire, as portrayed by Dante’s imagination in the Divine Comedy, purgatory is depicted by Catherine of Genoa as an inner fire which elevates man’s path towards God.

The Pope makes it clear that this mystical intelligence does not alter the traditional doctrine, but expands it towards its mysterious borders. The physical, spatial dimensions of purgatory are enriched further by the mystical development. It is a matter of adding other elements to the already consolidated doctrine and not questioning its well established profile.

Purgatory has already been at the center of Benedict XVI’s magisterium in a more ample treatment. His second encyclical, Spe Salvi (Saved in hope, 2007), contains telling comments on judgment in the afterlife. In the papal encyclical, God’s judgment is a combination of justice and grace. Few people (if any) receive only his justice (i.e. punishment), and few people receive His full grace (i.e. immediate salvation). Instead most people receive both justice and grace, then purgatory is this intermediate state of the soul that discloses both (nn. 45-48). In the afterlife the soul goes through a time of purification, deserving neither justice or grace. In Spe Salvi as well, the Pope stresses the importance of prayers and acts of suffrage on behalf of the dead in order to speed their time of purification. This is based on a belief on “communion” between the living and the dead that allows the suffrage of the former for the latter.

The doctrine of purgatory is part of the RC doctrinal web that impinges on grace, sin, salvation and eternal life. It is not a disposable, secondary appendix, but an essential part of the RC view of the ordo saluti. Thus far, Benedict XVI has been re-stating and expanding its doctrinal core, adding some mystical suggestions rather than changing it towards a more biblical picture of the afterlife.

Leonardo De Chirico
leonardo.dechirico@ifeditalia.org

Share Button

5. Un punct de vedere mistic din Purgatoriu? Pe o cateheză recent de Papa Benedict al XVI-lea

Dosarele Vatican nr. 5 – Leonardo De Chirico

Una dintre prerogativele oficiului doctrinar al Papei este să ocupe cathedra Petri („scaunul lui Petru”). Basilica Sfîntului Petru adăposteşte relicvele unui scaun pe care tradiţia îl atribuie apostolului Petru (deşi, la fel ca majoritatea relicvelor, a fost produs în Evul Mediu). Cathedra Petri face parte din altar, pentru a arăta combinaţia unică dintre rolul de învăţător şi cel sacramental al Papei. Primul Conciliu de la Vatican (1870) a introdus dogma infailibilităţii Papei cînd vorbeşte ex cathedra („de la scaun”). Aceasta nu este o referinţă fizică la scaun, deşi Papa vorbeşte adesea în mod literal de pe scaun atunci cînd conduce slujbe în catedrala Sf. Petru. Mai degrabă, ex cathedra se referă la condiţiile particulare care conferă marca infailibilităţii învăţăturii date de Papă. Pe lîngă această expresie unică a autorităţii papale, scaunul se referă, de asemenea, la oficiul său doctrinar obişnuit, care are loc în diferite forme, cum ar fi enciclice, îndemnuri, discursuri, cărţi, media (atît scrisă, cît şi audio) şi ocazii ca vizitele papale şi prezenţa audienţelor regulate.

Ca parte din oficiul său doctrinar obişnuit, săptămînal, Papa rosteşte un discurs catehetic în zilele de miercuri, în contextul unei audienţe generale la care participă mii de pelerini, vizitatori, etc. Prezentarea are loc în italiană, deşi rezumate scrise ale discursului în alte limbi sînt distribuite publicului. Toate textele sînt rapid disponibile pe site-ul Vaticanului. În general, Papa urmează serii după calendarul liturgic, subiecte doctrinare, vieţile sfinţilor, tradiţiile Bisericii etc. În 12 ianuarie 2011, subiectul discursului a fost în mod deosebit interesant, prin faptul că a atins subiectul purgatoriului.

Credinţa în purgatoriu face parte din doctrina catolică despre viaţa de apoi. A fost elaborată în Evul Mediu şi apoi enunţată doctrinar de Conciliul de la Florenţa (1438) şi Trento (1563). Se găseşte de asemenea în Catehismul din 1992 (nn.1030-1032). Aceasta înseamnă că doctrina este bine stabilită în tradiţia Bisericii catolice şi în orizontul ei doctrinar prezent. Purgatoriul se referă în esenţă la „purificarea finală” a celor mîntuiţi cu scopul de a atinge sfinţenia necesară pentru a intra în cer. Premisa purgatoriului este că mîntuirea nu este numai prin har şi credinţă, ci prin har şi prin ceea ce este dobîndit cu ajutorul meritelor şi al faptelor. Purgatoriul este ultima „faptă” cerută pentru a ajunge în cer, i.e. un timp de purificare ce durează proporţional cu ceea ce trebuie încă să fie purificat. Deşi conţine reminiscenţe ale limbajului din 1 Corinteni 3:15 şi 1 Petru 1:7, forţa motrice a dezvoltării sale a fost practica rugăciunii pentru morţi, după cum recunoaşte onest Catehismul catolic. De fapt, doctrina catolică afirmă că rugăciuni, indulgenţe şi lucrări de penitenţă pot fi oferite în numele morţilor, astfel încît purificarea lor prin purgatoriu să fie accelerată.

Într-una dintre primele cateheze de la începutul anului 2011, Benedict al XVI-lea se reîntoarce la doctrina purgatoriului în contextul unei discuţii devoţionale asupra sfintei Catherina de Genoa. Aceasta a fost o mistică din secolul al XV-lea, care este cel mai mult cunoscută pentru vedenia purgatoriului. Conform Papei, Catherina nu adaugă noi revelaţii la învăţătura despre purgatoriu, însă vedeniile ei subliniază faptul că este un „foc interior” care pregăteşte sufletul pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu. Mai degrabă decît un loc fizic de foc, aşa cum este portretizat de imaginaţia lui Dante în Divina comedie, purgatoriul este descris de Catherina de Genoa ca un foc interior care înalţă calea omului spre Dumnezeu.

Papa subliniază clar că această inteligenţă mistică nu alterează doctrina tradiţională, ci o extinde spre graniţele sale misterioase. Dimensiunile fizice, spaţiale ale purgatoriului sînt îmbogăţite de dezvoltarea mistică. Avem de-a face cu adăugarea altor elemente la doctrina deja consolidată, nu cu punerea sub semnul întrebării a profilului bine stabilit al acesteia.

Purgatoriul a fost deja în centrul magisterium-ului lui Benedict al XVI-lea într-o tratare mult mai amplă. A doua sa enciclică, Spe Salvi (2007), conţine comentarii elocvente asupra judecăţii în viaţa de apoi. În această enciclică papală, judecata lui Dumnezeu este o combinaţie de dreptate şi har. Puţini oameni (dacă există vreunii) primesc doar dreptatea Sa (i.e. pedeapsa) şi puţini primesc harul Său deplin (i.e. mîntuirea imediată). În loc de aceasta, majoritatea oamenilor primesc atît dreptate, cît şi har, astfel că purgatoriul este această stare intermediară a sufletului care le înfăţişează pe ambele (nn. 45-48). În viaţa de apoi sufletul trece printr-un timp de purificare, fără a merita nici dreptate, nici har. La fel, în Spe Salvi, Papa subliniază importanţa rugăciunilor şi a actelor de suferinţă în numele celor morţi, cu scopul de a grăbi timpul lor de purificare. Aceasta se bazează pe credinţa într-o „comuniune” între cei vii şi cei morţi, care permite suferinţele celor vii în numele celor morţi.

Doctrina purgatoriului face parte din sistemul doctrinar romano-catolic, influenţînd învăţătura despre har, păcat, mîntuire şi viaţa veşnică. Nu este un apendix secundar, dispensabil, ci o parte esenţială a viziunii romano-catolice în legătură cu ordo saluti. Pînă acum, Benedict al XVI-lea a reformulat şi extins esenţa sa doctrinară, adăugînd cîteva sugestii mistice mai degrabă decît schimbînd-o spre o imagine mai biblică a vieţii de apoi.

Leonardo De Chirico

Leonardo De Chirico este unul dintre cei mai importanţi şi activi teologi evanghelici din Italia, director adjunct al Istituto di Formazione Evangelica e Documentazione din Padova şi director al Centrului de studii de etică şi bioetică al aceluiaşi institut. Este doctor în teologie al King’s College din Londra, cu o teză publicată sub titlul „Evangelical Theological Perspectives on post-Vatican II Roman Catholicism”, Frankfurt-Oxford, Peter Lang 2003. În acelaşi timp, este vice-preşedintele Alianţei Evanghelice Italiene şi membru în Comisia socio-politică a Alianţei Evanghelice Europene.

Traducere: Otniel-Laurean Vereş
Text tradus și publicat cu permisiunea autorului.

Share Button